Angajații care întârzie la muncă vor fi taxați la salariu. Tribunalul Suprem din Spania consideră că așa este corect
În Spania, o nouă decizie a Tribunalului Suprem are implicații semnificative pentru angajați, stabilind că angajatorii au dreptul să deducă din salarii timpul în care angajații întârzie la muncă. Această hotărâre vine să clarifice o practică mult contestată de sindicate, care consideră că penalizările alternative pentru întârzieri erau deja stipulate în contractele colective de muncă.
Conform legislației spaniole, în special prin Statutul Muncitorilor, salariul este definit ca o compensație pentru munca efectiv prestată. Astfel, dacă un angajat nu își îndeplinește integral programul din cauza întârzierilor, acesta poate fi plătit mai puțin, lucru care s-a dovedit a fi legal și justificat prin această sentință. Măsurile aplicate pot acoperi atât întârzieri minore, cât și absențe mai extinse, reflectând tocmai aportul real al angajatului în companie.
Decizia Tribunalului a fost influențată de un caz dintr-un call center, unde managementul a implementat un sistem de pontaj riguros pentru a înregistra orele de lucru. Angajații care au ajuns târziu au fost afectați financiar, o măsură ce a stârnit contestarea din partea sindicatului Confederación General del Trabajo. Aceștia au argumentat că deducerea din salariu constituie o sancțiune suplimentară, având în vedere că existau deja penalizări stabilite pentru întârzieri în contractul colectiv de muncă.
Reprezentanții companiei implicate, pe de altă parte, au subliniat că deducerea salariului pentru timpul nelucrat nu este un act de sancționare, ci mai degrabă o reflectare a lipsei de muncă efectivă. Tribunalul Suprem a decis că, în acest context, nu se poate vorbi despre aplicarea unei amenzi salariale, având în vedere că nu există un drept de compensație pentru orele în care angajatul nu a fost prezent la locul de muncă pe motiv de întârzieri.
Instanța a confirmat astfel că firmele pot legisla și acționa în conformitate cu aceste prevederi, fără a încălca drepturile angajaților, atâta timp cât măsurile sunt proporționale și bazate pe realitatea muncii efectuate.